QUIZ UE – De ce contează atât de mult ce portofoliu ia fiecare țară, dacă el este acordat omului, nu statului?

QUIZ UE - De ce contează atât de mult ce portofoliu ia fiecare țară, dacă el este acordat omului, nu statului?
Publicat: 10/09/2014, 15:16

Într-adevăr, oficial, un comisar european nu reprezintă țara care l-a propus. De ce atâta luptă politică, prin urmare? Pentru că portofoliul pe care îl primește fiecare membru este un indicator al importanței acelui stat. De asemenea, este incontestabil că pentru un comisar cu un portofoliu de mare importanță pentru țara lui – a se vedea cazul Agriculturii, cu Dacian Cioloș -, interesul statului său va cântări mai greu decât al altor țări. La fel, și linia de comunicare dintre comisar și statul care la propus va fi mult mai deschisă decât în alte situații. Este un aspect cu atât mai important pentru România, cu cât nu suntem tocmai „performerii” negocierilor la Bruxelles, după cum gândul a arătat în repetate rânduri – un exemplu relevant fiind concesiile pe care le-am făcut în diferite reuniuni ale Consiliului European, în schimbul unor promisiuni goale pe dosarul Schengen.

Așdar, putem spune că un comisar își poate reprezenta discret țara, ridicând argumente de principiu care să țină cont de interesele țării sale. Fiecare comisae are momentele sale de promovare de legislație si are, prin urmare, și o putere de negociere. Comisarii, ca și diplomații, se pot ajuta între ei.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Viktor Orban le spune opozanților să se mute în România. „Când vă întoarceți, putem vorbi”....
A aflat că soția îl înșală, chiar în timpul filmărilor Asia Express: `Vreau să divorțez`
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai...
Unde se termină viața și unde începe moartea. Ce a descoperit un medic care a...
Elodia trăiește?! Mama lui Cristian Cioacă șochează! Unde ar fi nora ei, de fapt?!
Doi soți au cumpărat o casă veche în Franța și au făcut o descoperire uluitoare...
Buni de plată, fără armată și cu rusa limbă oficială de stat. Cum arată „planul...
Ce a pățit Marian Godina în timpul unei percheziții. Ce obiect a găsit pe noptiera...
Dieta STRICTĂ pe care o respectă Maia Sandu. Ce mănâncă zilnic președinta Republicii Moldova, pentru...
Ce salariu are un român din Germania, după 6 ani de muncă: "E corectă viața?...
Lunetiști, drone și gard de sârmă ghimpată. Măsuri de înaltă securitate în Maricopa, comitatul care...
Jurnalista Rodica Sărmaș Furnea a murit într-un tragic accident rutier, la Dumbrăvioara. Avea doar 54...
Accident teribil pe DN15! Vedeta a murit pe loc
Noul SUV Suzuki Vitara este interensat... DETALIUL care însă ar putea bloca vânzările
Alegeri prezidenţiale în SUA 2024: Votul care va decide viitorul SUA şi al lumii. Donald...
OZN văzut în BUCUREȘTI?! Un fost oficial de la Pentagon a dezvăluit că...
Dan Diaconescu aruncă bomba despre Traian Băsescu: Este diavolul pe Pământ (VIDEO)
Tsunami în România? Declarații neașteptate ale seismologilor
Maria Popovici a devăluit ce i-a revenit în urma partajului: „Farfuriile sunt la mine toate...”
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
De ce a amânat Virgil Ianțu să se căsătorească cu mama fiicei sale. După 22...
BANCUL ZILEI. – Bulă, de acum o să înveți 25 de ore pe zi!
Pentru prima oară în ultimii 130 de ani, Muntele Fuji nu are zăpadă